Nu te lăsa influențat de prețul cel mai mic.
Startul în motociclism este o etapă importantă, iar calitatea instructorilor și serviciilor chiar contează.
Compară cu atenție ofertele, asigurându-te că alegi o școală cu pregătire temeinică, nu doar cu o rată de promovare ridicată.
Permisul e doar un început – important este să ieși din școală cu abilități reale de motociclist.
Cât durează cursurile la școala moto?
Obținerea permisului durează între 6 săptămâni și 2 luni.
Pregătirea teoretică și practică este valabilă 8 luni, altfel cursul trebuie reluat.
Legal, cursanții participă la 24 de ore de teorie și 26 de ore de condus, fiecare sesiune având 50 de minute.
Durata minimă a cursurilor este de 4 săptămâni și maximum 6 luni.
NU te grăbi!
Evită școlile care oferă „scurtături” prin ședințe mai scurte decât prevede programa, număr insuficient de sesiuni, lipsa organizării cursurilor de legislație sau grăbirea examenului fără pregătirea ta corespunzătoare.
Optează pentru școli care includ cursuri suplimentare, evaluări riguroase și o pregătire solidă, astfel încât să fii cu adevărat pregătit pentru examen și pentru siguranța pe stradă după obținerea permisului.
Uită-te bine!
Vizitează sediul și poligonul școlii pentru a observa condițiile și modul de organizare.
Verifică flota de motociclete pentru a te asigura că sunt bine întreținute și că există un model potrivit pentru tine.
Caută să înțelegi cât mai bine cum se desfășoară pregătirea la fiecare școală.
Vorbește cu instructorii, pentru că este esențial să simți că poți comunica deschis cu ei și că îți inspiră încredere.
Urmărește de pe margine o ședință moto să vezi cum se desfășoară, câtă grijă au de elevi și ce sentiment îți lasă la final.
Sunt momente în viață când trebuie să fii atent, să nu te grăbești și să iei decizii bine gândite. Alegerea școlii moto este unul dintre ele!
Nu uitați să zâmbiți și să motocicliți în siguranță.