Radu, instructor YKA: îmi place să-i văd pe copii cum capătă încredere

 

Motocicleta face parte din viața mea de foarte mult timp. De mic mi-a plăcut să fiu pe două roți – întâi pe bicicletă, apoi pe scuter în liceu. De când am devenit motociclist, din 2018, am simțit că vreau să dau mai departe această pasiune. Am rămas în legătură cu Remus Enache, cel care m-a ajutat să obțin permisul, și am devenit prieteni, iar când am văzut că își mărește echipa, l-am sunat fără să stau pe gânduri. Așa am devenit parte din echipa Yamaha Kids Academy (YKA).

La YKA contează foarte mult oamenii. Suntem o echipă unită, în care colegii devin repede prieteni. Avem motociclete bune, echipamente potrivite și, mai ales, o dorință reală de a le oferi copiilor experiențe frumoase și sigure. Tot ce facem, facem cu pasiune.

Îmi place energia copiiilor și felul lor sincer de a trăi fiecare experiență. Copiii sunt curioși, se bucură din lucruri simple și te surprind mereu. Cel mai mult îmi place să-i văd cum prind curaj, cum capătă încredere în ei și cum pleacă de la noi cu zâmbetul pe față.

Unul dintre cele mai frumoase momente de care îmi amintesc este recunoștința unui elev care, la început, nu avea încredere că se va descurca. După o perioadă, îi vedeam în ochi fericirea, încrederea și bucuria de a merge pe motocicletă. Faptul că mi-a mulțumit pentru că l-am ajutat, pentru că am fost cel care i-a oferit încredere, a fost cea mai mare satisfacție pentru mine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *